Cateheza 1

Cateheza 1
23.08.2009
Cum trebuie să ne trăim credinţa?

Pregătirea aperceptivă
Dragi creştini,
De obicei, acesta era momentul în care dumneavoastră ascultaţi cazania. Toate aceste învăţături sunt deosebit de frumoase iar cei care le citesc îşi dau silinţa pentru ca noi toţi să ascultăm şi să ne îmbogăţim duhovniceşte.
Dar oricât de mare ar fi silinţa nu se compară cu un cuvânt rostit direct, faţă către faţă.
Iată de ce am convenit ca, de azi înainte, cele câteva minute în care se citea cazania să fie dedicate unei întâlniri între noi şi dumneavoastră. Scopul acestor întâlniri de suflet este acelaşi: prezentarea credinţei într-o formă cât se poate de accesibilă vouă celor prezenţi la slujbă.
Anunţarea temei
Astăzi vreau să vorbim despre ceva foarte important şi anume, despre cum trebuie să ne trăim credinţa.
Tratarea
Poate că cineva se întreabă: Ce înseamnă să ne trăim credinţa?Unii dintre dumneavoastră cunosc: a-ţi trăi credinţa înseamnă a împlini cuvintele Domnului Iisus din Sfânta Evanghelie care ne spune: Matei 6, 33: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea (foloasele n.n) se vor adăuga vouă.”
Dece trebuie să arătăm că ne trăim credinţa?
Pentru că zice Domnul: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” (Matei, la cap. 7, 21).
Ce trebuie să fac ca să îmi trăiesc credinţa creştină?
Oricine din noi vrea să trăiască viaţa de credinţă face cele ale creştinului: se roagă, participă la slujbe, respectă poruncile lui Dumnezeu şi preceptele Bisericii Ortodoxe, face bine după putere.
Poate cineva spune: Nu am timp să fac mare lucru din acestea. Cu mine ce e?
Păi ce să fie. Răspunsul ni-l dă tot Sfânta Carte: „Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.” (Ioan 15, 2-5) Apoi, chiar nu avem noi acolo câteva minute pentru Dumnezeu?
Ce avantaje am eu dacă trăiesc credinţa creştină?
Eu cred că avem mai multe avantaje: unele trupeşti, altele sufleteşti, unele trecătoare – aici pe pământ, altele veşnice, în Împărăţia cerurilor.
Care sunt cele trecătoare?
Referitor la acestea, este bine să ştiţi că orice creştin adevărat nu duce lipsă de nimic. Toate i le dă Domnul. Aici înţeleg: viaţă lungă, sănătate, bunăstare materială, familie fericită, servici mulţumitor, nume bun în societate, bucurii şi într-un cuvânt tot ceea ce omul are nevoie pe pământ. De unde ştiu asta? Din pilda celor menţionaţi de Biblie: Avraam, Isaac, Iacob, Iosif, David, Solomon, Iov şi mulţi alţii. Au avut din belşug tot ceea ce aveau nevoie. Erau şi pe pământ fericiţi.
Care sunt avantajele veşnice pentru cel care-şi trăieşte credinţa?
Noi mărturisim în Crez credinţa în „viaţa veşnică”. Aşadar, cei plăcuţi lui Dumnezeu ei au parte de viaţă veşnică, fericire veşnică, bucurie veşnică.
Dar, zic câte unii, de ce să arătăm că avem credinţă? Dacă e în suflet, nu-i nevoie de post, de rugăciune la biserică, de mătănii, de închinăciuni, de fapte în general.
Sf Iacov ne lămureşte că „Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi”. (2, 17) căci, zice tot Sf iacov: „Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea.”. cine nu arată să trăieşte credinţa de fapt nu are o credinţă sănătoasă, ci una falsă, drăcească. Căci „Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.” Pentru că nu fac cele ale credinţei.
Cine ne îndrumă pe noi în trăirea corectă a credinţei creştine? Biserica, prin preoţii duhovnici, este cea care ne arată calea corectă a vieţuirii creştine şi ne fereşte de extreme.
Intuiţia
Cum putem înţelege mai bine asta? Gândiţi-vă că suntem ca păsările, având două aripi: una este credinţa iar alta este fapta trăirii creştine: fără un din ele nu putem urca spre cer.
Reproducerea
Aşadar, despre ce am vorbit astăzi? Despre faptul că suntem datori să ne trăim credinţa creştină. Când spunem că trăim credinţa? Când facem cele ale credinţei: rugăciuni, participăm la slujbele Bisericii, ţinem post, respectăm poruncile lui Dumnezeu şi preceptele Bisericii ortodoxe. Când nu ne trăim credinţa? Când nu facem mai deloc cele spuse şi nutrim convingeri greşite, precum aceea care spune că nu aste nevoie de fapte pentru a-ţi dovedi credinţa.
Asocierea
Se spune că o dată marele împărat Alexandru Macedon a făcut o inspecţie prin tabăra armatei sale în miez de noapte. Mergând, a surprins un soldat dormind în post. Împăratul l-a trezit şi, mânios l-a întrebat: Cum te cheamă? Alexandru, a răspuns soldatul. Te cheamă ca pe mine şi nu-ţi faci datoria de soldat? Ori îţi schimbi numele ori devii un soldat conştiincios.
Generalizarea
Prin urmare, dragi creştini, suntem îndemnaţi să ne trăim credinţa pentru a fi demni de numele de creştin şi a ne bucura de bunătăţile din această viaţă şi din cea viitoare, pregătite de Domnul celor care fac voia Lui.
Aplicarea
De ce credeţi că este important să ştim cum să ne trăim credinţa? Deoarece prin aceasta dobândim apropierea de Dumnezeu şi împărăţia cerurilor. Cunoscând adevărul, ne ferim de extreme: nelucrarea, care este a celor ce nu fac nimic şi spun că au credinţa în suflet, şi bigotismul, care este a celor care exagerează unele aspecte ale făptuirii creştine, fără a ţine cont de sfatul duhovnicului.
Primul pas în trăirea creştină este vorbirea cu Dumnezeu prin rugăciune. Despre rugăciune, frumuseţea ei, felurile ei şi foloasele ei vom vorbi duminica viitoare.
Dumnezeu să ne lumineze mintea pentru a înţelege adevărurile Sale. Amin!

Pr Gabriel Sorescu,
Parohia Sf. Nicolae – Brânduşa, Craiova
23.08.09

%d blogeri au apreciat asta: