2010 – Ianuarie

Sărbători pline de bucurie la biserica noastră

Noul an 2010, a început cu o dorinţă de apropiere mai mare faţă de Dumnezeu din partea slujitorilor, enoriaşilor şi a tuturor celor care participă la slujbele bisericii noastre. Astfel în ziua de 1 ianuarie au participat la slujba Sfântului Vasile, urând La Mulţi Ani preotului pensionar Vasile Cârstea. În ziua Botezului Domnului, 6 ianuarie, sute de craioveni din parohia noastră dar şi din afara ei au venit să ia apă sfinţită mare de la biserica noastră. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de preotul nostru paroh Gabriel Sorescu, având alături pe preoţii pensionari Ion Sorescu şi Vasile Cârstea.

Icoană cu Sfânta Iuliana din Lazarevo oferită în dar bisericii noastre

Duminică, 10 ianuarie, după oficierea sfintei liturghii, preotul nostru paroh Gabriel Sorescu a oficiat slujba de sfinţire a icoanei Sfintei Iuliana din Lazarevo, ocrotitoarea celor căsătoriţi. Icoana, pictată manual şi în chenar de foiţă de aur, a fost oferită în dar bisericii noastre de domnul pictor Constantin Voinea, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu dar şi ca sprijin duhovnicesc pentru toţi cei care vin şi se roagă miercuri seara pentru nevoile familiilor lor în biserica parohiei noastre.
În biserica parohiei noastre în fiecare miercuri seara se citeţete un acatist al unui sfânt ocrtotitor sau ajutător al familiilor, tinerilor sau copiilor, apoi se citesc rugăciuni la cererea credincioşilor pentru diferite nevoi familiale.

50 de ani de căsătorie împliniţi de o familie creştină

Duminică, 10 ianuarie, după oficierea sfintei liturghii, în biserica parohiei noastre o familie creştină a trăit clipe de neuitat. Domnul Aurel şi Doamna Leana Pasăre, apropiaţi ai bisericii noastre, au hotărât să aducă mulţumire lui Dumnezeu pentru cei 50 de ani de căsătorie, în biserica noastră. La slujba de mulţumire numită „Cununia de aur”, au participat enoriaşi şi rude ale cuplului model. După slujbă, preotul Gabriel a oferit Familiei Pasăre Aurel şi Leana o icoană cu Sfânta Parascheva ca semn peste timp al acestor minunate clipe petrecute în biserica noastră.

Şedinţă a consiliului parochial

Duminică 17 ianuarie, după oficierea sfintei liturghii, a avut loc prima şedinţă din acest an a Consiliului Parohial al Parohiei Sfântul Nicolae – Brânduşa. Derulată sub preşedinţia preotului paroh Gabriel Sorescu, şedinţa a urmărit vizarea cheltuililor şi veniturilor din ultima perioadă a anului 2009, vizarea Bugetului Realizări pe anul 2009, stabilirea cuantumurilor la contribuţiile de cult pentru diferite servicii religioase, pentru anul 2010, şi a luat alte câteva hotărâri de ordin administrativ.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: