2010 – Septembrie

1 septembrie – începutul anului bisericesc, începutul slujirii unui nou sărindar
Cu ocazia începerii unui nou an bisericesc, preotul Gabriel şi-a propus să slujească un nou sărindar. Sărindarul – slujirea a 40 de sfinte liturghii – poate fi dat atât pentru cei morţi cât şi pentru cei vii, pentru sănătate, dobândirea celor de folos, mergere de bine etc. liturghiile se slujesc sâmbăta, duminica, în zilele de sărbători iar în postul Crăciunului şi în zilele de miercuri. Pentru participarea la sărindar nu este percepută o taxă. Cei doritori să ia legătura cu preotul Gabriel sau cu doamna Maria pentru detalii.

Rugăciuni speciale oficiate la biserica noastră
De la 1 septembrie, începutul anului bisericesc, preotul nostru paroh Gabriel Sorescu îşi propune să oficieze rugăciuni care să răspundă nevoilor diferite ale credincioşilor. Astfel, în fiecare zi de luni seara, se va oficia un acatist special şi apoi preotul Gabriel va citi rugăciuni pentru pace, depărtarea ispitelor, vindecarea patimilor (beţie, desfrânare, mânie ş.a), ferirea de hoţi şi recuperarea lucrurilor pierdute. În fiecare zi de miercuri se vor oficia, dimineaţa de la 9,00 – rânduiala de rugăciuni pentru sănătate, iar seara, după acatist rugăciunile pentru familia creştină (dezlegări, rugăciuni pentru căsătorie, dobândire de prunci, luminarea minţii ş.a). În zilele de vineri, seara, în a doua şi a patra săptămână din lună se va oficia Sfântul Maslu. În postul Crăciunului, luni seara se va citi la Psaltire, iar miercuri dimineaţa se va oficia sfânta liturghie urmată de rugăciunile de sănătate. Slujbele de seara vor începe la orele 18,00 iar iarna de la 17,00.

5 septembrie – Duminica naşilor şi a finilor lor de botez
Duminică, 5 septembrie, prima duminică din anul bisericesc, la biserica noastră se va organiza a doua ediţie a duminicii naşilor şi finilor lor de botez. În mod special în această duminică, naşii sau reprezentanţi ai lor – unul din părinţii sau bunicii copilului – sunt chemaţi să-şi aducă finişorii la biserică pentru a se ruga împreună şi pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. Pentru copii cu vârsta până în 7 ani, nu este nevoie de spovedanie, pentru cei peste 7 ani, naşii îi vor aduce vineri la biserică pentru a fi spovediţi. După slujbă va avea loc un mic eveniment cu cântecele şi poezioare spuse de copilaşi, urmat de agapa creştină. Pot participa naşi cu fini din parohia noastră dar şi din afara ei.

Târgul Jucăriilor
Parohia noastră va organiza în ziua de duminică, 25 Septembrie, un Târg al Jucăriilor. Acţiunea se va desfăşura după oficierea sfintei liturghii în curtea bisericii din strada Brânduşa nr. 12. Acesta este un act filantropic, care are ca scop colectarea de fonduri pentru copii sărmani. Cu toţi avem acasă jucării care nu mai sunt folosite de copii noştri, fie pentru că au prea multe fie pentru că au crescut. Jucăriile pot fi „readuse la viaţă” şi pot fi folosite de alţi copii. Pot participa toţi cei doritori. Condiţiile participării sunt simple: jucăriile, o dată aduse la Târgul Jucăriilor, se consideră donate Parohiei noastre. Puteţi aduce jucăriile înainte sau chiar în ziua Târgului. Jucăriile aduse este bine să fie curate şi / sau curăţate. Cei care aducem jucării în ziua Târgului, le aşezăm pe una din măsuţe, apreciindu-le noi sau voluntarii organizatori un preţ (spre exemplu, între 3 lei şi 10 lei). Donatorul sau un voluntar al Parohiei, după dorinţă, va „vinde” jucăriile la copii prezenţi la Târgul Jucăriilor, banii fiind ulterior contabilizaţi ca Donaţii pe baza unui proces verbal semnat de membrii Consiliului Parohial responsabili cu această acţiune. Jucăriile rămase for fi donate, pe baza unui proces verbal, către copii din secţiile de Oncologie ale Spitalului de Urgenţă (nr. 1), şi Spitalului Filantropia (nr. 2) din Craiova. Puteţi aduce / dona orice fel de jucării, aflate în stare bună de fucţionare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: